E de la ceapã!

"Ştii, şi misoginii au misandrele lor. D-alea nãbadãioase şi orgolioase! Se iubesc, cine zice nu? Întotdeauna va exista un "dar” fără de care nu ar putea fi împreună.
Tocmai asta e esenţa!
El, cu glumele lui ce vor ţinti întotdeauna sexul frumos, după care aleargă neîncetat, să-l subjuge farmecelor lui de armăsar cuceritor.
Ea, jumătatea perfectă a orgoliului său, să îl gâdile, să îl pipereze şi să îl chinuiască precum ai chinui un pui viu la proţap. Pricepeţi aluzia cu puiul. E bun şi porcul.

“E de la ceapã, dragule!” – bineînţeles. Sã plângã din cauza lui? Inadmisibil.
El sã guste din dulceaţa înfrângerii ei, sã îi şteargã lacrimi adevãrate sau obrajii umezi cu umãrul lui? Niciodatã. Şi uite aşa ajungem şi la iubire…ce credeaţi? Cã iubirea e doar poezie, flori, mãrturisiri, armonie şi întelegere în cuplu? Câte iubesc şi pumnii…dar nu despre asta vorbesc, ci despre alte jocuri. Nici jocurile alea, copii mei dragi. Psihicul ãla afurisit cu labirinturi şi capcane…
Nu mi-am dat licenţa, masterul sau doctoratul în acest sentiment şi nici nu vreau diplome pe aşa ceva. Vechime nu. Profunzimea…deja începem sã vorbim despre altceva. Ce îi cade bine sufletului nostru şi îi este drag sã se prindã de el, asta o sã vrem – ori pânã ne plictisim ori pânã, cum zice o prietenã de-a mea, nu o sã ne mai ajungã unul. Bineînţeles, sunt doar douã exemple.
Orice altceva ce nu am enumerat aici.

E trist, totuşi, când ea plânge, nu de la ceapã, iar el e mitocan şi nu îşi dã seama de ce. Sau dacã are ochii umflaţi şi îi zice sã se odihneascã fiindcã are cearcãne.
Bãi! Conteazã pentru o femeie sã te uiţi în ochii ei şi sã îi spui: “ Aş vrea sã ştiu ce ai. Eşti abãtutã şi ai cearcãne; sigur nu te-ai odihnit şi asta fiindcã ceva nu te-a lãsat sã dormi”. Ştiţi voi: detaliile astea. Ar fi plictisitor sã le reiau.

Te sfãtuiesc ceva: dacã nu gãseşti mâncare în frigider şi are cearcãne, aprinde-ţi becul din cãpãţânã. Sau schimbã-l dacã e ars.