Deseneazã-mi noaptea, numele...

…cu bidineaua din care mi-ai trasat, frumos și lin, stele….șapte stele.

Deseneazã-mi a opta stea și dãruiește-mi infinitul, al cãrui semn îl port la gât, în semn de dezgust de efemeritate.

Ia din strãlucirea ochilor tãi, praful de stele și pune-l pe cerul oval, sã se închidã genele într-un somn neliniștit și dulce.

Photo: D.C.Thomas

Spune-mi: “Dāna”…cãci eu voi fi perla care s-a nãscut din lacrimile tale, când tânjești dupã un dram de fericire. Rostește numele pe care l-a blestemat un suflet negru, nãscut din nebunie și necurat.

Spune-mi: “Dana”, cãci din celți am pãstrat harul zeiței lor, sub denumiri ale sufletului pereche, pe
care l-am dãruit o singurã datã, nemaiputând fi dat spre iubire a doua oarã; oricât ar tânji trupul și ar îndemna durerea.

Și perșii au spus: “Dana”. Poate cã au cunoscut întruparea înțelepciunii într-un suflet care a zãmislit iubire purã și ar fi luptat pânã la biruire.

Deseneazã-mi numele care “a pãșit” pe treapta superioarã a cunoașterii, atunci când l-a întâlnit pe El, iar hindi amintește de asta, fiindcã nu va fi om care sã nu știe de douã suflete care au fost despãrțite dinainte de a se cunoaște.

Deseneazã-mi noaptea, fiindcã nu-mi mai cunosc chipul, nu mai știu dacã…sunt. Pentru celãlalt suflet.

Îmi doresc sã vãd, sã gãsesc chipul meu pe cer…acolo unde desenai stele. Cu bidineaua.