DISIMETRIE - Continuare

        Aș fi vrut să încep această poveste cu Numele meu este... și să scriu despre locul minunat unde am copilărit și cum am trăit frumos până la un moment dat; dar clipele în care delirul îmi cuprinde în mod sistematic judecata mă fac să înlocuiesc adevăratul meu nume cu un pseudonim și să nu ofer prea multe detalii despre cine sunt cu adevărat.

       Însă, voi scrie despre tot ceea ce mi s-a întâmplat cât de amplu îmi permite conștiința. Dacă ea nu este împăcată, cum altfel aș putea dormi puținele ore pe care încă le mai am în fiecare noapte?


       Acum, toate gândurile mele strânse la un loc se opun tremurului pricinuit de privarea de nicotină din ultima săptămână; dar știu că până la sfârșitul serii tot voi ajunge să aprind și să sting o țigară, pentru că apoi să încep cu adevărat să inhalez tot răul din următoarea până când îmi va fi de ajuns.

       Astfel, gândurile toate s-au dispersat precum norii, dar rămân acolo letargice până când vor socoti din nou că e momentul pentru o furtună.

Photo: D.C.Thomas

       Dacă aș fi început să fumez din simplă prostie, din simplă curiozitate ori tendință de imitație, aș fi avut o oarecare stare de confort în loc de sentimentul de nesiguranță pe care îl am când fumez țigări, una după alta, și să simt că îl respir pe el și tutunul din hainele lui.

       Bărbatul care m-a iubit, cu plenitudine, mi-a ars aidoma vanitatea cu țigările lui, încet și cu o oarecare presiune, la fel ca atunci când încerci să stingi o țigară în scrumieră, dar te joci puțin pe degete cu ea și îi conturezi tutunul care arde aparent potolit.


       Așa cum stăpânea toate elementele din jurul său, fără deosebire trona și focul din mine și toată apa care mă face să fiu o ființă umană cu sângele circulând frenetic în ea.

       El...sărută fără să respire. Nu se oprește în timp ce are. În timp ce ia. În timp ce arde.

       El nu se stinge, ci doar aprinde.

       Și chiar în secunda în care credeam că voi fi devenit cenușă și că nu mi-a mai rămas nimic, nici măcar un cm de țesut viu, el readucea totul la viață; pentru ca apoi să o iau din nou de la capăt, asemuind acest chin metodic cu supliciul.

       Cred cu adevărat că ultimul lucru pe care vei ajunge să îl desăvârșești în viață, având un asemenea om lângă tine, este să înnebunești. Ori să devii o altfel de persoană împăcată cu tot ce ți se întâmplă.

       Până vei ajunge acolo, vei fi trăit și supraviețuit în același timp, alternând senzații precum extazul și agonia în intervale scurte de timp.

      Nu simt furtuna apropiindu-se. Îmi aprind o țigară, trag fumul adânc în plămâni și ies pe balcon.       Nici afară nu este înnorat.

      Numele meu este Irina.