Comori

         Transpuse, emoțiile mele ar avea  forma literelor și diacriticelor, ar fi colorate precum  pânzele de bumbac agățate pe pereții camerei mele, dar cea mai frumoasă caracteristică a lor ar fi aceea că le pot purta cu mine, precum bijuteriile.

Photo: D.C. Thomas

         Sunt chiar acolo, la gâtul meu, la încheieturile mâinilor, la urechi și gleznă, pe degetele mâinilor mele reci.

         Fiecare din aceste locuri a fost adorat, impregnat cu simțuri și săruturi, dar corpul meu poartă adeseori greutatea pietrelor și metalelor care nu sunt decât măști și scuturi pentru amintirile fragile din spatele lor.

        În public, pietrele sclipesc la lumina soarelui ori corpurilor de iluminat, iar în ochii lui  eu încep să radiez din momentul în care le desfac și renunț la ele noaptea; atunci nu mai am nevoie de soare pentru lumină și căldură.

        El îmi pune șoapte pe urechi, iar eu îmi prind cercei pentru lume;  în fiecare zi, un colier este o hartă frumoasă din pietre și metale care îmbracă o claviculă sărutată cu ochii închiși.

        Dincolo de ele - pulsul meu, inima mea, respirație sacadată, vene care ard când îl văd, tendoane încordate, încheieturile mâinilor reci cu degete de statuie, o cicatrice sub glezna dreaptă, șuvițe de păr dirijate de respirația lui când este aproape de mine și emoții noi...