Poseidon și eu

 

    Azi, marea a fost liniștită și valurile nu s-au mai aruncat asupra țărmului.

    Natura are rânduiala sa, dar mi-ar plăcea să mă întind toată pe mal, cu ochii închiși, iar apoi să las apa să îmi atingă picioarele  -  m-aș gândi la Poseidon și o cupă cu apă limpede.

    Să cred cu râvnă că dincolo de  mări, munți, orizont, sisteme solare și galaxii, un bărbat înalt și viguros privește în cupa sa cu apă limpede - dar sărată - și decide să o legene într-un ritm nebun pe care îl simte și în interiorul său; și astfel apa mării nu ar mai fi liniștită, ci s-ar ridica în valuri care ar putea fura tinere întinse pe pietrișul țărmului.

Photo source: www.weheartit.com

    În joaca lui, care nu ar fi decât o amăgire, Poseidon ar continua să răscolească apa din cupa sa; totuna cu apa marilor și oceanelor, numai pentru a uita de sufletul său zvăpăiat.

    I-ar plăcea să privească cum valurile mării de la picioarele mele devin dependente de mișcările sale din ce în ce mai grăbite.

    Nu pot să îmi păcălesc mintea, dar pot să o îmbăt domol cu gânduri dacă îmi țin ochii închiși și  îmi mobilizez simțurile din coloană și picioare. Sub acestea, pietrișul este rece  și umed, iar apa îmi atinge intermitent tălpile.

    După ce corpul îmi va fi simțit pietrele întrepătrându-se cu pielea mea, apa ar crește și violența sa m-ar acoperi din ce în ce mai mult. La asta ar jindui Poseidon, să jefuiască lumea aceasta de tinere pentru a le aduce lângă el.

    Nu m-aș împotrivi.

    De-a lungul trecerii mele prin apă și cosmos, aș simți haos și apoi pace. La fel și el.



    August, 2012 - Grecia, Corfu