Şirag de minuni împodobite cu luciu de sidef în cochilii…

      Nu le vei gãsi la malul mãrilor învolburate…şi nici în nisipul auster, care se odihneşte în adâncurile lor.

      Asearã am ferecat în perle lacrimile de pe obraz, altfel deveneau volatile rãmãşiţe ale confesiunilor ochilor, din pricina cãldurii pomeţilor mei.

      Am încãtuşat lamele pleoapelor mele în ore târzii şi reci, tomnatice…

Photo: D.C.Thomas

      Toate le asemuiesc izbânzii mele împotriva somnului, împotriva euforiei care încearcã sã mã pãcãleascã în fiecare searã.

      Le vei gãsi la mine, chiar dacã le-ai abandonat.

Le-ai regãsi în acelaşi gângurit de copil, acelaşi zâmbet care legãna cuvinte în cea mai simplã rostire şi în aceleaşi priviri în care îţi rãcoreai gânduri…

      Vei regãsi şi culorile de odinioarã, încrustate în amintiri şi imagini feerice, care alcãtuiesc albumul celor mai frumoase trãiri din adolescenţa mea…

      Cu sidef, cu pietre şi flori, cu miros de lemn şi clintiri tardive ale paşilor noştri care prind viaţã în rememorãri, într-o lume gri care zumzãie …monoton.

      Sã se înţeleagã faptul cã eu nu caut sã îmi potolesc pornirile lãuntrice şi nu voi face asta niciodatã…este greu.
Sunt un spirit liber care viseazã cât vrea el şi când vrea, iar tu ştii acest lucru.

      Pânã la reîntâlnirea mea cu oameni pustiiţi de gânduri perene şi nedemne de a aparţine unei lumi cu mult mai frumoasã decât aceasta, voi profita de fiecare moment, pe care efemeritatea nu mi-l îngãduie pentru a retrãi şi trãi tot ce mi-a fost dat şi tot ce-i al meu de drept.

     Aşadar, îţi dau minuni sidefate şi rouã, îţi dau Soare şi Lunã, îţi dau esenţa naturii şi ploile în simţiri…aşa cum îţi dãruiesc un zâmbet la umbra chipului tãu frumos…în cochilia acestei lumi cenuşii.