Aruncã-mi perna aceea coloratã din frunze şi adu-mi un zefir sã mã învelesc. Când mi se va face sete, sã-mi dai din cupa Reginei- Nopţii, roua dimineţii sã o beau…
Astãzi nu-mi este dor de nimic. Vreau sã cad în letargie şi sã mã plimb nonşalant pe cãile ei. Dupã ce mã voi trezi, îţi voi povesti cum a fost. Deocamdatã,încerc sã îmi suprim gândurile pripite doar pentru a înlãtura durerea de cap, resimţitã pânã-n vasele capilare ce-mi oxigeneazã tâmplele. Nu mã îngrijoreazã stãrile sufleteşti fireşti, care se acutizeazã şi deseori le retrãiesc.Şi mai bine! M-am învãţat cu ele şi suport fiecare simptom .
Nu le încadrez în simţiri normale, poate datoritã faptului cã le consider unice .
 |
| Photo: D.C.Thomas |
“Hibernarea” aceasta autumnalã va fi mai degrabã o meditaţie, care va aduce tihnã sufletului meu. Voi omagia “Boedromion”-ul acestui an cu plimbãri şi bântuiri pe aleile parcurilor din Bucureşti.
Sã rememorezi lucruri simple este cel mai bun leac pentru cei care au firi complicate.
Vreau sã simt frigul, ploaia, ceaţa, sã simt cãldura eşarfei în jurul gâtului meu şi sã-mi împreunez degetele în faţa locurilor care au sãdit în mine numai speranţã şi fricã doar de efemeritate.
Aşadar, sufletul meu se va odihni puţin pe bãncile aflate sub ramurile plângãreţe, alãturi de lacul lacrimilor lor. Îl veţi gãsi acolo…Iar trupu-mi va bântui în jurul sãu, pentru a-i veghea somnul timp de o lunã impregnatã de culoarea coniacului…
Postări
Şi eu mă înalţ spre cer
RăspundețiȘtergereŞi simt că te las, îngerul meu.